Slabire organica – “E” sau nu “E”?

Sunt cunoscuti sub numele de “E-uri”, in reviste se presupune ca, pe plan mondial, sunt a treia cauza a mortalitatii, dupa cea cauzata de consumul de droguri si medicamente, si dupa accidentele de circulatie, iar consumul lor, se crede, duce la distrugere sistemului imunitar si pricopsirea cu cele mai variate forme de tumori benigne(?) si maligne. Sa fie chiar asa?
Aditivii alimentari reprezinta cea mai noua provocare in materie de nutritie. Un subiect foarte la moda in zilele noastre, cand problema necesarului caloric zilnic a devenit desueta, cand febra aportului de vitamine si oligoelemente pare sa fi trecut, iar sloganul “alimentul sanatos este cel nepreparat, cu un continut enzimatic intact” cedeaza locul ideii ca naturala si sanatoasa este alimentatia fara aditivi.

In cele ce urmeaza ne propunem ca inainte de a descrie patologia generata de consumul de aditivi, caci, fara indoiala, folositi necorespunzator se fac vinovati de multe si uneori foarte grave maladii, sa definim termeni care ii privesc si sa amintim reglementari ale utilizarii lor.

Sa incepem chiar cu celebrul “E”
Pentru usurarea etichetarii, pe ambalaj nu este trecuta denumirea completa a aditivului, acesta fiind scrisa intr-o forma standardizata, acceptata international. Denumirea de pe eticheta este alcatuita din litera “E” urmata de o cifra, ceea ce usureaza foarte mult etichetarea, in cazul produselor ce contin multi aditivi, sau cand aditivii au denumiri foarte lungi. De exemplu Neohesperidina DC, un indulcitor, va fi scris simplu: E 959. Utilitatea devine evidenta in cazul Hidroxipropilmetil celulozei – E 464 (gelificant).

Ce sunt asadar aditivii alimentari?
Iata cateva definitii:
1. Aditivii alimentari sunt substante care se folosesc la prepararea unor produse alimentare in scopul ameliorarii calitatii acestora sau pentru a permite aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare.(Ordinul Ministerului Sanatatii Nr.975/1999).
2. Substante care la origine nu reprezinta o parte constituenta a alimentelor, adaugate in scopul de a modifica – favorabil – insusirile organoleptice sau ca o necesitate directa de desfasurare a anumitor procese tehnologice.(Tratat de Igiena-Sebastian Dumitrache).
3. Aditivul alimentar reprezinta orice substanta care nu este consumata ca aliment in sine si nu este folosita ca ingredient constituent al unui aliment, care are sau nu valoare nutritiva si care se adauga intentionat, cu un scop tehnologic (incluzand modificari organoleptice) in timpul producerii, procesarii, prepararii, tratarii, impachetarii, ambalarii, transportului si stocarii unui aliment, devenind un component sau afectand intr-un fel caracteristicile alimentelor la care se adauga. Acest termen nu include substantele contaminante sau pe cele adaugate pentru a imbunatati sau mentine calitatile nutritive si nici clorura de sodiu.(Codex Alimentarius FAO-WHO)

Aditivii alimentari apartin urmatoarelor categorii:
– conservanti – substante care prelungesc perioada de pastrare a alimentelor prin protejarea lor impotriva alterarii produse de microorganisme;
– antioxidanti – substante care prelungesc perioada de pastrare a alimentelor prin protejare impotriva oxidarii (de exemplu: rancezirea, schimbarea culorii);
– acidifianti – substante care cresc aciditatea alimentelor, imprimandu-le un gust acru;
– substante-tampon – folosesc la reglarea si la mentinerea pH-ului specific alimentului;
– antispumanti – se folosesc pentru reducerea si prevenirea spumei;
– emulsificatori – substante care fac posibila formarea si mentinerea unui amestec omogen intre doua sau mai multe faze nemiscibile;
– agenti de gelificare – substante care permit si care ajuta la formarea gelurilor;
– sequestranti – substante care formeaza complexe cu ionii metalici;
– stabilizatori – substante care fac posibila mentinerea proprietatilor fizico-chimice ale alimentelor, mentinand omogenizarea dispersiilor, culoarea etc.;
– substante de ingrosare – substante care au capacitatea de a mari vascozitatea produselor alimentare;
– indulcitori – substante (altele decat zaharul) care se utilizeaza pentru a da gust dulce alimentelor;
– coloranti naturali si coloranti de sinteza;
– agenti de afanare – substante care contribuie la cresterea volumului alimentelor fara a modifica valoarea energetica;
– antiaglomeranti ;
– potentiatori de aroma – mentin si amplifica aroma specifica alimentului ;
– substante-suport – faciliteaza transportul si utilizarea aditivilor fara a modifica proprietatile pe care se bazeaza utilizarea lor;
– enzime – folosite in industria alimentara ;
– aromatizanti- se impart in trei categorii:
– substante aromate naturale – se obtin din materii prime de origine vegetala sau animala;
– substante identic naturale – sunt identice din punct de vedere al compozitiei cu aromele naturale, componentele fiind obtinute prin sinteza;
– substante artificiale – se obtin prin sinteza, avand structura si compozitia diferite de cele naturale.

In consumarea acestora trebuie sa se tina cont de Cantitatea Zilnica Acceptabila. Aceasta reprezinta cantitatea de aditiv alimentar, raportata la kg. de greutate corporala, care poate fi consumata zilnic pe perioada intregii vieti, fara un risc semnificativ pentru sanatate.

Una din problemele care apar este ca uneori efectele nocive devin evidente dupa foarte mult timp si desi se iau multe precautii pentru a fi observate cat mai devreme, uneori identificarea cauzei unei boli sau a cresterii incidentei acesteia nu este usor de pus pe seama unui aditiv. Alt punct sensibil ar fi raportarea problemelor de sanatate, presupuse a se datora aditivilor. In acest punct consumatorii, prin intermediul medicului lor curant, ar putea contribui la semnalarea efectelor nocive ale aditivilor.

La noi in tara asigurarea normelor legate de aditivi este garantata legal de Ordinul Ministerului Sanatatii Nr. 975/1999.Iata cateva din prevederile sale:
1. Se considera falsificare:
– adaosul oricarei substante naturale sau sintetice in produse, in scopul mascarii unor defecte ale acestora, precum si in scopul modificarii sau conferirii de proprietati pe care produsele nu le justifica prin compozitia lor naturala sau prin retetele de fabricatie;
– schimbarea compozitiei fara a se schimba specificatiile de pe eticheta.
2. Bulionul si pasta de rosii trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte:
– […] Nu se admite folosirea colorantilor de sinteza si a substantelor de ingrosare (amidon, gume etc.).(art. 39)
3. Nu se admite folosirea colorantilor sintetici in paine si in produse de paine, de panificatie, inclusiv in biscuiti, napolitane, vafe.
4. Nu se admite folosirea colorantilor sintetici in pastele fainoase.
5. Nu se admite folosirea indulcitorilor de sinteza in bauturile alcoolice distilate. Se admite colorarea numai cu caramel a bauturilor alcoolice naturale distilate.

Ce se poate intampla in cazul in care normele nu sunt respectate? Sa vedem care sunt efectele nocive ale unora dintre aditivii permisi la noi in tara.

Aditiv alimentar Utilizare Efecte nocive
Nitrat-nitrit, E 249, E 250, E 251, E 252 Preparate din carne, branzeturi Determina formarea de nitrozamine oncogene
Acid formic si saruri E 236 Sucuri, fructe, saramuri, carbonatate Iritant pentru mucoase
Metabisulfit de sodiu E 223, Metabisulfit de potasiu E 224, Bisulfit de potasiu E 228 Fructe, marcuri Toxicitate relativ importanta. Iritant gastric. Suspectati de actiune teratogena
Acid benzoic si sarurile lui E 210 – E 213 Sucuri, conserve de fructe, margarina, salamuri, bauturi carbonatate Iritant pentru mucoasa
Acid sorbic si sarurile lui E 200-E 203 Sucuri de fructe, bulion, muraturi, branzeturi, peste, oua lichide, ambalaje, vinificatie Provoaca disbioze intestinale si inhibitii enzimatice
Difenil E 230, Ortofenil fenol E 231 Fructe-citrice In cantitate mare, nefrotoxic
Galat de propil, octil, dodecil, etil E 310 – E 313 Grasimi vegetale si animale, legume deshidratate, supe concentrate, sucuri de fructe, lapte praf, produse de patiserie, produse zaharoase, conserve de carne Actiune nefro- si hepatotoxica slaba. Determina hipertrofie a mucoasei gastrice
Butil hidroxianisol BHA E320, Butil hidroxitoluen BHT E 321 Uleiuri, lapte praf, produse de patiserie, supe si concentrate alimentare, cartofi deshidratati Suspiciuni de activitate teratogena si mutagena
Amidon, amidon modifticat prin esterificare E 1440, E 1450; Agar-agar E 406; Acid alginic E 400; Guma de carruba E 410; Guma arabica E 414; Pectina E 440; Caragenan E 407; Carboximetil celuloza E 466; Metil celuloza E 461 Budinci, produse lactate, inghetata, branzeturi, serbeturi, guma de mestecat, nectaruri, ciocolata Unele derivate modificate chimic sunt acceptate cu rezerva deoarece nu se cunoaste suficient toxicitatea lor
Indigotina E 132 Colorant care se adauga in tablete si capsule, inghetata, dulciuri, produse de patiserie, biscuiti Poate provoca greata, voma, hipertensiune arteriala, urticarie, probleme de respiratie si alte reactii alergice
Azorubina E 122 Colorant, se adauga la dulciuri, cristale pentru jeleuri, peltea Poate produce reactii adverse la persoanele astmatice si la cele alergice la aspirina. Interzis in Japonia, Suedia, SUA, Austria si Norvegia

Originally posted 2010-11-15 21:44:46. Republished by Blog Post Promoter

One Response to Slabire organica – “E” sau nu “E”?

  1. Paul Piscoi says:

    Parca la publicarea initiala scria ca este obligatorie mentionarea sursei. Se pare ca drepturile de autor nu sunt preocuparea dumneavoastra.
    Autorul

    Dr. Paul Piscoi

    P.S. Nu mai sunt deacord cu ultima parte. Trebuie refacuta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>